joi, 5 august 2010

Năvodari

Unde te-ai simtit cel mai bine intr-o vacanta in Romania? E o întrebare, am şi un răspuns.

Unele amintiri sunt atât de frumoase încât îţi pot provoca o stare de disconfort când le rederulezi în cinematograful memoriei.
Să ai 17 ani şi să mergi la mare alături de 10 colegi de clasă e o experienţă pe care o poţi uita cu greu. Nu conta că tabăra Năvodari nu se prezenta în cele mai bune condiţii la câţiva ani după căderea comunismului, cine ar fi avut timp să observe neajunsurile. Fotbal, muzică, nisip, mare, discotecă sunt câteva din ingredientele unui festin. Să fugi seară de seară în Mamaia, să vinzi bilete la un concert al trupei Roata la care se intra gratis, să asculţi Sepultura la cherhana, să îţi cumperi haine în prima zi şi să le vinzi în penultima la jumătate de preţ doar ca să mai ai de o bere, să dormi pe plajă... sunt lucruri pe care nu poţi să le mai faci acum fără să pari sau să te crezi ridicol.
Era vremea când Rod Stewart(Rhythm of my Heart) făcea legea alături de flăcăii tomnateci de la Scorpions (Wind Of Change) . Radio Vacanţa încă dădea tonul pe plajele unde încă nu apăruseră maşinile şmechere şi distracţiile pe bani foarte mulţi.
De mai bine de 18 ani nu am mai călcat prin Năvodari chiar dacă ştiam că există site-ul Pensiuni vile". Poate participarea la Concurs" mă va mişca din loc.

Niciun comentariu: